Iohannis, prima reacţie în scandalul Valiza: Acest infractor Dragnea, care s-a cocoţat în fruntea partidului şi a statului, progresează

Klaus Iohannis, atac dur la adresa lui Liviu Dragnea. Şeful statului l-a numit “acest infractor” pe preşedintele PSD şi a spus că aşa se întâmplă când ajung infractori în fruntea statului.
“Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului, e banal. Iar acest infractor Dragnea, care s-a cocoţat în vârful partidului şi al statului, progresează. Din păcate, nu în domeniul calităţii politicilor publice, nu în domeniul statului de drept, dar iată că progresează semnificativ în domeniul fake news. Ce a prezentat este ceea ce în ziua de astăzi se numeşte fake news. Mai demult, se numeau pur şi simplu minciuni. Sunt minciuni pesediste adunate. (…) Iar dacă discutăm despre ce a fost ieri nu pot să nu menţionez valizele. Constat cu tristeţe că şi în acest domeniu politica românească s-a schimbat. Am avut mai demult Caragiale – ‘O scrisoare pierdută’, am avut acea fază ciudată cu bileţelul roz şi regăsit. Şi acum am ajuns în faza cu valizele. Aşa se întâmplă dacă infractori ajung în vârful statului”, a declarat Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Preşedintele a mai spus că Liviu Dragnea este disperat din cauza problemelor penale.

“Omul este disperat că se arată tot mai mult că are probleme majore și nu numai acelea care sunt în fața judecătorilor. Și caută să aducă vorba despre alte lucruri, încearcă manevre de manipulare și asta am numit eu fake news”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a spus că atâta vreme cât au fost votaţi, cei de la putere conduc, acestea fiind regulile democraţiei.

“Acum, cu certitudine, am fi putut să fim mult, mult, mult mai bine pregătiți, cum am fi putut să avem o clasă politică mult, mult mai bună, fără infractori – că penali nu mai am voie să spun. Și am fi fost în poziția de a folosi ceea ce se numește o fereastră de oportunitate pentru dezvoltarea României, pentru calea noastră europeană, pe care ne-o dorim, mi-o doresc.

Nu a fost să fie. Ăștia au fost aleși, ăștia conduc guvernul și Parlamentul. Așa este în democrație. Cine este ales, acela conduce. Dar, în toată această învolburare, care în ansamblu arată o politică de foarte proastă calitate, pot să spun că avem undeva și un punct care mie îmi dă o oarecare speranță. În domeniul politicilor europene și în domeniul pregătirii pentru Președinția Consiliului Uniunii Europene, cel puțin până acum, s-a colaborat între Președinție și Guvern, s-a colaborat cu cei de la Bruxelles și cred că vom reuși, chiar și în aceste condiții foarte dificile, să arătam că putem să construim o Președinție rezonabilă”, a mai adăugat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că România se confruntă din ce în ce mai des cu fenomenul fake news, subliniind că şi “ieri am avut un exemplu de paradă”.

“Ne confruntăm din ce în ce mai des şi cu ameninţări specifice contextului actual, care riscă să pună în pericol chiar democraţia şi statul de drept – fenomenul fake news – şi ieri am avut un exemplu de paradă. Manipularea de orice fel a informaţiei de interes public şi un populism crescut care amăgeşte cu minciuni şi promisiuni prea puţin sustenabile sunt potenţiale pericole la adresa democraţiei”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, în conferinţa “Educaţia rescrie povestea” – aniversarea a 5 ani de Teach for Romania.

Şeful statului a dat ca exemplu declaraţiile unor politicieni potrivit cărora Uniunea Europeană ar fi vinovată pentru diferitele probleme din România.

“Auzim în ultima perioadă cum că UE ar fi vinovată pentru diferitele problemele din România. De fapt, asemenea afirmaţii nu reprezintă decât modul unor politicieni de a-şi ascunde propriile eşecuri şi de a găsi un vinovat de serviciu. Riscul este ca, din lipsa unor cunoştinţe legate de relaţia şi statutul României în Uniune, astfel de atacuri să devină credibile. Singura formă de imunizare împotriva populismului şi a demagogiei este educarea copiilor şi a tinerilor în ceea ce priveşte drepturile, libertăţile şi responsabilităţile pe care le au, precum şi în ceea ce priveşte modul în care funcţionează statul şi economia”, a precizat preşedintele.

El a subliniat că Teach for Romania este un foarte bun exemplu al unei iniţiative bazate pe voluntariat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *